Retrospectivă ATOR 2018: „Dumnezeu nu îi cheamă pe cei înzestrați, ci îi înzestrează pe cei chemați”

Arhiepiscopia Iașilor Ianuarie 21, 2019

Anul 2018 nu a fost lăsat să treacă în zadar. Tinerii au înțeles că dintre toate momentele temporale, doar momentul prezent poate fi folosit pentru a făptui binele și pentru pocăință. Clipa prezentă și gândul la viața veșnică sunt poate lucrurile cele mai importante ce determină viața unui om. Binele nu poate fi făcut decât în momentul „prezent”, nu în trecut sau în viitor. Este foarte important să ne concentrăm atenția pe momentul prezent, să fim „prezenți” în momentul prezent. Să fim prezențe vindecătoare pentru cei din jur, în momentul prezent. Să fim atenți la oameni și la nevoile lor acum. Să fim vii, acum. Acest lucru caută să-l înțeleagă tinerii. Cum putem lăsa deoparte egoismul pentru a putea fi aproape de ceilalți, pentru a-i ajuta atunci când este nevoie. „Dacă punem toate lucrurile în mâinile lui Dumnezeu, vom vedea mâinile lui Dumnezeu în toate lucrurile”. Avem în jurul nostru studenți sau elevi care spun că nu se implică să facă ceva deoarece nu sunt pregătiți, nu sunt capabili să ajute sau să realizeze ceva. Trebuie să știm că „Dumnezeu nu îi cheamă pe cei înzestrați, ci îi înzestrează pe cei chemați”.

Pentru tinerii ATOR Iași, anul acesta a fost unul special, așa cum au fost toți anii de până acum, ani petrecuți împreună în Biserică. 365 de zile, unice fiecare în parte, una mai frumoasă decât alta, cu planuri, cu activități în Iași și în satele din împrejurimi, cu călătorii, cu întâlniri de oameni și locuri noi. Viață de tânăr, viață de creștin, viață de…om care își câștigă anii tinereții dăruindu-i celorlalți și lui Dumnezeu. Dar, se știe: „dăruind vei dobândi”: Și zicerea este adevărată, o putem confirma fiecare. Cu cât dăruiești mai mult, cu atât te îmbogățești mai mult.

ATOR a început anul în tabăra de la Mănăstirea Putna, întâlnire care adună la cumpăna dintre ani sute de tineri din toată țara. Au fost parte din procesiunea care a dat startul anului centenar, scriind cu lumină pe dealul crucii lui Ștefan Voievod, cifra 100. 100 de fapte bune? De gânduri de bine? 100 de ore petrecute muncind pentru evenimentele ATOR? 100 de kilometri călătoriți? 100 de întoarceri în sine? De toate și încă mai multe de atât.

A fi, a ști, a face

Săptămânile din 2018 s-au desprins din calendar, una câte una, îngreunate de roadă, lăsând loc altor file pentru a fi și ele încărcate de fapte bune, tinerii căutând în acest timp să găsească echilibrul între a fi, a ști și a face.

A fi și nu a încerca să pari că ești, a ști, și nu a te chinui să pari că știi, și a face, nu a te face că faci. Cuvinte atât de scurte dar care conțin o atât de complexă încărcătură de viață. Ele, privite atent, vădesc petele de minciună din viața nastră. Cel ce le înțelege trăiește și nu se face că trăiește. A face ține de voință în primul rând, și nu de știință. Cunoaștem multe, debordăm de informație dar suntem paralizați cînd este nevoie să făptuim și de multe ori, contrar așteptărilor, foarte superficiali. Se vede treaba că informația nu ne face mai profunzi, mai adânci în înțelegerea sensului vieții ci, bine informați fiind, suntem pândiți de superficialitate. Pentru a fi prezent cu adevărat în viața noastră și a celor de aproape ai noștri, avem nevoie de viață duhovnicească.

Timpul ne-a fost dăruit pentru a câștiga veșnicia. Dar cum să câștigi cel mai bine o zi, este una din întrebările pe care și le adresează tinerii? O parte din răspunsurile date de tineri în anul 2018 au fost: trezindu-te de dimineață, pentru Liturghia de miercuri de la biserica Sfântul Sava, de joi de la biserica Sfinții 40 de Mucenici, de vineri de la Catedrala Veche „Sfântul Gheorghe”, ori pentru Liturghia misionară pe care a propus-o o dată pe lună Departamentul Liturgic ATOR. Tinerii care au fost consecvenți au câștigat săptămânal înțelegeri la care nu au acces cei ce nu știu să caute Adevărul. Săptămânal, au câștigat timpul cântând Paraclisul Maicii Domnului joi seara la biserica Sfinții 40 de Mucenici sau, participând la cursul de muzică psaltică sau la cel de limba engleză.

Pentru a fi împliniți și convingători, pentru a ști, atorenii au purtat conversații pe teme istorice în dialogurile săptămânale de la biserica Sfinții 40 de Mucenici, au organizat întâlniri lunare în licee, ateliere de cusut, traininguri sau ateliere de creativitate. Cel mai bine înveți alături de prieteni. Acolo poți spune fără să te simți „nașpa”, nu știu, și tot acolo afli lucruri noi fără să te simți inferior. După ce au participat la cursul itinerant „Iașul - pas la pas”, tinerii și-au verificat cunoștințele în concursul „Hai să cunoaștem Iașul”, apoi au făcut mutarea câștigătoare pe tabla de șah la a IV-a ediție a concursului „Tânărul Șahist”, au răspuns la „Scrisoarea de dragoste a lui Dumnezeu către oameni” citind din Sfânta Scriptură și participând la a IV- a și a V- a ediție a concursului de Noul Testament. La a V - a ediția a evenimentului Tânărul ieșean, tinerii l-au invitat pe Mihail Neamțu, care le-a vorbit despre „Dragostea în era Smartphone. Emoticoane sau epistolar?”.

În paralel cu lecțiile luate pentru a fi și a ști, tinerii au exersat și verbul a face. Liceeni au vândut trăistuțe cu semne tradiționale cusute de ei la Licitația caritabilă care a strâns bani pentru bursele voluntarilor fără posibilități materiale, au plantat 1000 de stejari la Prisăcani și au ecologizat dealul Mănăstirii Cetățuia. În fiecare sâmbătă de la ora 14:00 la 15:00, pe Radio Trinitas, în emisiunea „Tineri către tineri”, au răspândit cuvânt tânăr tinerilor din toată țara în peste 50 de emisiuni realizate chiar de ei. Spre finalul anului, pentru echipa media a apărut o nouă provocare, o emisiune TV de o oră dedicată celor de vârsta lor, emisiune care se transmite la postul Somax TV din Botoșani.

Tinerii din ATOR Iași au avut vise mari care s-au împlinit. Au reușit să scrie două proiecte prin care au atras fonduri  în valoare de 70.000 de lei, printre care proiectul „Investește în TINE(ri), #Experiență, #COOL(tură), #Formare”, implimentat cu ajutorul Departamentul de Tineret și a Departamentului de Proiecte din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor în liceele din capitala Moldovei.

 Se spune că omul care are o poveste, are ce dărui. Voluntarii atoreni și-au împletit în vara lui 2018 poveștile cu cele ale preoților și copiilor din 46 de comunități din Iași, Neamț și Botoșani prin intermediul proiectului „Tabăra din pridvodul satului”. Reușita acestei povești, scrisă de 130 de voluntari împreună cu cei 46 de preoți parohi și 3700 de copii și tineri beneficiari, a fost recunoscută pe plan național la Gala Națională a Voluntariatului, organizată de Federația Volum unde ATOR-ul a luat „Premiul pentru cel mai bun proiect de voluntariat al anului în domeniul tineret”,Premiul pentru cel mai bun coordonator de voluntari” și „Premiul pentru cea mai bună echipă”, echipă care a creat vacanțe copiilor din satele Arhiepiscopiei Iașilor. Același proiect a luat și „Premiul III la Secțiunea Incluziune Socială”, acordat de Ministerul Tineretului și Sportului la Gala Tineretului din România. La acestea s-a adăugat Locul I pe plan local, la „Gala Voluntarului Ieșean” acordat de Casa de Cultură a Studenților din Iași.

Spre final de an, în plină vreme de colinde, întreaga familie ATOR s-a reunit în Sala „Justin Moisescu” din incinta Ansamblului mitropolitan din Iași pentru a depăna împreună cei 10 ani de activitate care s-au împlinit în Anul Centenar.

Anul 2018 face de acum parte din istorie. În cele 365 de zile s-au adăugat amintiri frumoase, experiențe folositoare, cunoștințe noi și cu ajutorul lui Dumnezeu, câteva fapte ce nădăjduim să fie bine primite de El. Fapta bună, devine o amintire veșnică. ATOR-ul a încercat și în anul ce a trecut să lucreze la împlinirea Viziunii Departamentului de Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor, formarea unei generații de tineri, mădulare vii în Trupul lui Hristos. Cu ajutorul lui Dumnezeu voluntarii din ATOR Iași vor continue această lucrare și în anul 2019, pentru că au înțeles că perioada pe care o avem de trăit pe pământ o petrecem împărțind timpul și pe noi înșine pentru a le da celorlalți putere și nădejde.

Împreună pentru tineri și… slavă lui Dumnezeu pentru toate! (Mihail Siminciuc și tinerii din ATOR Iași)

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri